Carrie, de Stephen King

Cartea o infatiseaza pe Carrie White, o adolescenta timida cu puteri telekinetice latente care incep sa se dezvolte pe parcursul romanului si o transforma pe aceasta intr-un adevarat demon. Este o poveste brutala, care implica si alte personaje (cum ar fi mama lui Carrie, o fanatica religioasa isterica) si un numar destul de mare de victime, la care nu te astepti de la inceput, avand in vedere tonul povestirii si chiar personalitatea fetei.

Din punct de vedere structural, romanul este destul de ciudat: o naratiune la persoana a treia intercalata cu fragmente din ziare, autobiografii ale personajelor si transcrieri ale interogatoriilor politiei. Nu este o structura foarte reusita totusi, caci fragmentele intercalate sunt apropiate ca ton de naratiunea lui King si de aici un ritm destul de lent al scrierii.

Insa este o carte interesanta, in mare parte datorita personajului Carrie, un arhetip pe care King il va mai folosi si in alte romane, acela al fetitei dezechilibrate care se lupta cu puteri neintelese.

King a descris romanul “Carrie” ca fiind “ca o prajitura coapta de catre un incepator: destul de gustoasa, insa cu cocoloase si arsa pe margini”. Pentru o opera de tinerete, este o descriere realista. De amintit ar fi si faptul ca initial, King l-a aruncat la cos, iar sotia sa l-a convins sa il recupereze.

Romanul este bun, mai ales privindu-l din perspectiva psihologica, daca intentia a fost sa creeze personaje ciudate si oculte.

Cartea a fost ecranizata de mai multe ori, prima data in 1976 de catre regizorul Brian de Palma, film care a avut critici extrem de favorabile, fiind mentionat ca unul din cele mai bune filme ale anului.

Stephen King este unul din cei mai premiati autori SF din toate timpurile, cel mai bine vandut – cu peste 350 milioane copii, si cel mai des ecranizat. A abordat mai mult genurile horror fiction si fantasy.