La capatul curcubeului, de Vernor Vinge

9 martie 2013

La capatul curcubeului este un roman SF publicat in anul 2006 de catre autorul american Vernor Vinge, premiat cu premiile Hugo si Locus in 2007 si nominalizat la premiul John W. Campbell in acelasi an.

Actiunea are loc in anul 2025, in San Diego, California, intr-o lume fictionala pe care Vinge a mai descris-o in doua dintre creatiile sale: in “Fast Times at Fairmont High” (2002) si in “Synthetic Serendipity” (2004).

Numeroasele progrese tehnologice descrise in cartea SF sugereaza ca lumea trece printr-o schimbare tot mai mare si se indreapta catre singularitatea tehnologica. Singularitatea tehnologica este un concept din futurologie care apare in toata opera lui Vernor Vinge si se refera la implicatiile pe care le are pentru omenire evolutia rapida a tehnologiei. Vernor Vinge este, inainte de toate, matematician si om de stiinta, iar acest concept a fost lansat oficial de catre el in 1993.

Romanul ni-l prezinta pe Robert Gu, un barbat aflat in proces de vindecare a bolii Alzheimer, lucru posibil datorita avansului tehnologic in medicina. Fost poet de renume mondial, Robert este acum un batran de 75 de ani (desi printr-un miracol al medicinei arata cu mult mai tanar) care este nevoit sa o ia de la capat intr-o lume pe care nu o mai recunoaste, o lume in care realitatea virtuala a devenit un mod de viata. Pe langa invatarea noilor tehnologii, el trebuie sa reconstruiasca si relatiile cu familia. In acest timp, Robert este prins involuntar intr-un complot  ce are ca scop dominatia mondiala cu ajutorul tehnologiei. Lumea la care trebuie sa se adapteze Robert este una in care Homeland Security este omniprezenta si are acces la fiecare dispozitiv electronic care exista. Nimic nu mai poate fi ascuns. Personajele din acest roman SF au invatat cum sa supravietuiasca in aceasta lume in care intimitatea fiecarui individ este invadata.

La capatul curcubeului” este un roman SF complex si valoros sub mai multe aspecte: atat din punct de vedere al naratiunii, cat si al caracterului profetic. Autorul priveste lumea in care traieste si extrapoleaza in linie dreapta intr-un viitor nu foarte indepartat.

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × five =